Sf.Mc.Filofteia.jpg (45K) Click pe sageata de mai jos pentru a asculta Troparul Sfintei Mucenite Filofteia.



ÎNVĂȚĂTURI DE CREDINȚĂ

Iubiți credincioși,

   Voi înfățișa mai departe, treptat, o sinteză a unui ghid practic al creștinului ortodox elaborat pentru  a înțelege cât mai clar sensul  practic și liturgic al rânduielilor din Biserica noastra Ortodoxă.



Cum ne facem corect semnul Sfintei Cruci



Trebuie să ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizează Unitatea Sfintei și Nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete se așează în palma semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pamânt din Cer (cele doua degete semnificând cele doua firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinti mintea – apoi buricul – pentru a sfinți simțurile, apoi umărul drept și umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului.
Dacă dorim să facem și o închinăciune ne aplecăm numai după ce mâna este din nou lăsată să cadă pe lânga trunchi.
Semnul Sfintei Cruci îl însoțește pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim si când mergem la somn, la ieșirea din casă și intrarea în biserică; ne închinăm înainte și dupa masă, semnul Crucii lui Hristos sfințește totul și pe toate, așa că atunci când credinciosul își face semnul Sfintei Cruci se apropie mai mult de mântuire.

De ce aprindem lumânări la slujbe sau când facem rugăciuni  

   Lumânarea simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină prin ardere de sine. Ca și semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn distinct al creștinului, ea sintetizând esența credinței noastre, aceea că nu există altă cale de împlinire, de mântuire, decât cea a jertfei.

   Ca și lumânarea, omul se poate și el transforma în lumină, se poate îndumnezei prin ardere de sine.

   Lumânarea este semn al prezenței lui Dumnezeu. Lumânările trebuie să fie din ceară curată de albine și aceasta nu întâmplător. Albina rămâne pururea fecioară, iar ceara produsă de ea constituie astfel materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu ofrandă curată, neatinsă de umbra vreunei patimi.

    Râvna cu care noi vom căuta să procuram lumânări sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne dă măsura credinței noastre și dragostei noastre pentru Dumnezeu.
Aprinderea lumanarilor este o parte importanta in credinta ortodoxa. Le aprindem cand ne rugam, ca un supliment/ajutor la rugaciunile pe care le facem. Ortodocsii, in mod obisnuit, aprind lumanarile cand intra in biserica si atunci e de obicei cel mai potrivit moment sa le aprindem.

       Ce  simbolizeaza tămâia

   Tămâia binemirositoare, este semn al prezenței lui Dumnezeu, aducător de pace, de liniște, bucurie. Are o dublă semnificație: jertfa omului care se înalța spre Dumnezeu și a harului lui Dumnezeu care coboară din cer.

   Tămâierea este semnul văzut, material, al credinței noastre în Dumnezeu și a faptului că ne supunem și ne închinăm Lui, respingând orice stăpân și orice alta putere.

   Mirosul și fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forțe ale răului, de oriunde ar veni acestea, dar mai ales are menirea de a îndepărta prezența și lucrarea diavolului și duhurilor rele. În popor se spune : "fuge ca dracul de tămâie ".

       Argumente  din Biblie și tradiția Bisericii  pentru lumânări și tămâie :

  - Cele zece fecioare care așteptau pe mirele Hristos cu candele aprinse ( Mt. 15,1-8 ).

  - Creștinii din Troa, adunați în jurul Sfântului Pavel într-o camera de sus " unde erau multe lumânări " (F.Ap. 20,8 ); 

  - Cele șapte sfeșnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cereasca ( Apoc. 1,12-20 ) .

  - " Jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu " ( Maleahi 1,11 ) .

  - Tămâia este asociată cu rugăciunea : " Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia inaintea Ta "  (Ps. 140,2 ) .

  - În Apocalipsă  avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminică : " Și a venit un înger și a stat la altar, având cădelnița de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului. Și fumul de tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților " (8,3-4).





Despre pomelnice



Mijlocirea Biserici este atât de puternica încât şi drepţii au apărut în visele celor vii cerând rugăciunile Bisericii. Fiind astfel conştienţi de marele ajutor duhovnicesc dăruit celor pomeniţi la Sfânta Liturghie, trebuie să fim mai conştiincioşi în înmânarea numelor celor dragi nouă – şi a tuturor acelora în nevoi – pentru a fi pomeniţi la Proscomidie.

Majoritatea bisericilor pun la dispoziţie foi de hârtie tipărite special în acest scop (care se găsesc de obicei acolo unde se vând lumânările).


Cum trebuie scris un pomelnic cu nume pentru pomenirea la Altar Despre pomelnice


  1. Se fac liste separate pentru vii şi morţi; acestea trebuie marcate în susul foii fie cu “Pentru sănătatea şi mântuirea robilor lui Dumnezeu...” (Pentru vii) fie cu “Pentru odihna robilor lui Dumnezeu...” (Pentru Morţi sau Adormiţi)

  2. Trebuie folosite numele care a fost primite la botez (prenumele), nu porecle sau prescurtări (Constantin nu Costi, Elisabeta nu Veta). Nu sunt necesare numele de familie

  3. Chiar dacă nu folosim un formular special, hârtia pe care o folosim pentru a scrie pomelnicele trebuie să fie curată şi scrisă frumos, prin aceasta arătându-ne evlavia faţă de sfinţenia pomenirii liturgice. Hârtia nu trebuie să fie şifonată sau plină de ştersături. Scrisul trebuie să fie lizibil, nu trebuie să fie prea mic, sau numele să fie scrise prea aproape, deoarece sunt dificil de citit. Cei care scriu urât pot să roage pe cineva cu un scris mai frumos să le transcrie. Preotul trebuie lăsat să se concentreze la rugăciune, nu să descifreze scrisuri dezordonate.

  4. Dacă pomenim membrii ai clerului (episcopi, preoţi, diaconi, călugări, maici etc.) trebuie să folosim în mod corect rangul acestora, fie şi într-o formă prescurtată: Mitropolit, Arhiepiscop, Episcop, Arhimandrit, Protosinghel şamd.

  5. Se recomandă ca pe pomelnice să fie trecute mai întâi numele celor care fac parte din cler, episcopul locului, preotul, duhovnicul etc; apoi părinţii, nașii, familia, prietenii şi toţi ceilalţi

  6. Pomelnicele se dau cu lumânare aprinsă la uşa altarului, preferabil înainte de începerea Sf. Liturghii. Odată ce a început Liturghia (“Binecuvântată este Împărăţia...”) preotului îi este mai greu să citească pomelnicele, mai ales dacă nu are ca ajutor un diacon, deşi, pomelnicele pot fi totuşi aduse, până înainte de Vohodul Mare (Ieşirea cu Sfintele Daruri).





         Rugăciunea la punerea temeliei casei noi

    Întreaga viață a omului credincios se desfășoară sub semnul prezenței, al lucrării și al binecuvântarii lui Dumnezeu. Tot ceea ce face, el face cu ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunea la Dumnezeu îl însoțește neâncetat, dar mai ales la începutul lucrurilor sale, pentru a cere ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu și la sfârșit pentru a-I mulțumi.

    Omul credincios își începe viața încreștinându-se prin Botez, își începe căsnicia primind binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Cununiei, pleacă la drum închinându-se, își începe ziua și orice lucru cu rugăciune, pentru că simte nevoia de a începe totul cu Dumnezeu și de a-și așeza lucrul mâinelor lui sub ocrotirea și binecuvântarea binefăcătoare a lui Dumnezeu.

    Nu putea să se întîmple altfel cu construirea unei casei noi.

    De ce facem această slujbă la început ?

    Rostul slujbei care se face la începerea temeliei casei este aratat de lucrarea săvârșita de preot cu acest prilej și de rugaciunile rostite către Dumnezeu.

   Este mai întâi o alungare a răului, o exorcizare, o curățire a locului de orice întinăciune și de orice urma a lucrării celui rău și, apoi binecuvântarea și sfințirea acestuia prin invocarea harului Sfântului Duh pentru ca în timpul construirii casei, cei ce lucrează și cei pentru care se lucrează, ca și construcția însăși să fie pazită de orice lucrare a celui rău, de orice întâmplare rea, de pizma și răutatea oamenilor, de farmece sau blesteme. În felul acesta, omul care zidește casa și-L ia pe Dumnezeu de ajutor la lucrarea sa și ocrotitor împotriva oricărei răutați sau nenorociri, știind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic și că nici o putere nu poate birui puterea lui Dumnezeu.



Sfântul patron sau ocrotitor al casei

Se obișnuiește, de asemenea, ca cei ce iși construiesc casa, cu acest prilej să-și aleagă un sfânt patron și ocrotitor al casei noi. Dacă familia are deja un sfânt ocrotitor, ales eventual cu prilejul cununiei religioase, atunci este bine să se pastreze același sfânt și pentru casa nouă.

    În ziua de pomenire a sfântului respectiv, la sărbătoarea sfântului deci, cei ce vor locui în casa nouă fac slujbe de mulțumire mergând la biserică la Sfânta Liturghie, apoi se face și sfeștania în casă și chiar o agapă ca pentru o sărbătoare a familiei.

       





   Neliniștea sufletească – Meditație



   Omul care are sufletul încărcat de păcate este chinuit, mustrat de conștiință, neliniștit. El este intr-o veșnică căutare a ceva care să-l liniștească și necăutându-L și negăsindu-L pe Dumnezeu iși caută în plăcerile patimilor alinarea zbuciumului său sufletesc. Dar patimile nu-i oferă linistea pe care o caută, ci dimpotrivă îi provoacă alte dureri de care fugind caută iar refugiu în plăcerile patimei și așa se zbuciumă în cercul vicios plăcere-durere.

   Pentru a ieși din cercul vicios plăcere-durere este necesar să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu aproapele.

   Împăcarea cu Dumnezeu printr-o viața virtuoasă, sfântă, bine plăcută Lui, prin pocăința, aduce pace și liniște în sufletele noastre și-i " odihnește " pe cei  din jurul nostru, pe semenii noștri.

   Păcate au existat de când este omul pe pământ, însă puterea de iertare a venit numai acum aproape 2000 de ani, prin Mântuitorul Iisus Hristos și numai prin Biserica Sa și prin Tainele instituite de El . Deci, Biserica Ortodoxă deține comori harice, duhovnicești inimaginabile. Deține Sfintele Taine, deține Taina Sfintei Spovedanii .

    Taina Sfintei Spovedanii aduce, de la cel mai mic copil până la cel mai în vârsta om, numai efecte binefăcătoare: aduce luminarea minții și cumințenie; aduce ințelepciune și putere; aduce sănătate trupească și sufletească; aduce întelegere și dragoste în familii, între parinți și copii; aduce iubire intre soți; întărește căminele tinerilor căsătoriti; aduce o adevărată fidelitate conjugală. Cu alte cuvinte poate aduce tot binele în viața unui om.

    Toate răutațile și păcatele ce se întâmplă în lume, care produc mari pagube omenirii, sunt datorate lipsei de Spovedanie. Numai în scaunul Spovedaniei omul poate fi îmblânzit cel mai bine, poate fi mângâiat cel mai mult, poate să simtă cele mai mari bucurii posibile simțirii umane, poate să simtă cu adevarat pe Dumnezeu.

     Fiecare om trebuie sa fie conștient de aceasta mare putere a Taine Sfintei Spovedanii . Pentru a o înțelege mai bine trebuie, în primul rând sa o experimentăm.



 Spovedania contribuie la vindecaea arborelui genealogic



   Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos și dă naștere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă și  într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu și naște alte ramuri sănătoase și credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

    Observăm la unii arbori cum încep să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele și altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm ca o mare parte din acel arbore s-a uscat . Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

   Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioși.

   Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină și roade în toți membrii familiei. O buna parte din acei oameni nu-și dau seama de acel lucru și se trezesc după ani și ani, după generații peste generații că "li s-a cam pierdut neamul ", cum se spune în popor, adică păcatul moștenit în familie și netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

   După cum medicina recunoaște transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaște transmiterea păcatelor de la parinți la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, ca pedepsește pe copii pentru păcatele părinților până la al IV- lea neam (Ieșire,cap.20,5) .

    De aceea, cei ce sunt casatoriti și au copii, trebuie neaparat să se spovedească, să se curețe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conștiința împăcată ca fiii lor să nu sufere pentru păcatele părintești . Observăm cum foarte mulți copii se nasc bolnavi, în cele mai multe cazuri copii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinților, care nu le-au spovedit și n-au primit dezlegare de ele.

   Un om păcătos care nu se spovedește, nu ține rânduielile bisericești: post, rugăciune și il prinde sfârșitul vieții în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său .  Fiecare membru al unei familii care nu se marturisește este o ramura uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este in special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curațirea, tratamentul și vindecarea .





   Când putem să ne spovedim 



Când simte omul nevoia, atunci poate să se spovedesca. Taina Spovedaniei nu este condiționată de timp sau de loc .

În general există în Biserică învățătura ca cel puțin in cele patru posturi de peste an să ne spovedim. De ce în cele patru posturi ? Pentru că atunci este timpul cel mai potrivit, omul ține post și este pregătit pentru Spovedanie.

  Ne mai putem spovedi în diferite cazuri speciale

 - am avut un necaz sau altceva - ținem câteva zile de post (3-4) și ne spovedim, deoarece se poate întîmpla să avem un necaz datorită păcatelor pe care le avem și nu le-am spovedit ;
 - când avem un examen în viață , de asemenea să ne spovedim și chiar să ne împărtășim cu Sfintele Taine înainte, pentru a primi putere, înțelepciune și luminarea minții ;
 - când mergem la spital, la operație sau tratament, de asemenea este recomandabilă Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. S-a întâmplat și se întîmplă multor oameni ca atunci când merg la operație să le fie ultimul drum în viață. De aceea trebuie să fim precauți și în primul rând să recomandăm celor ce merg la operații grele să se spovedească neaparat și să se împărtășească cu Sfintele Taine. 

În aceste cazuri extreme este voie să se împărtășească orice om, indiferent de canon și de păcate :

   -  când merge femeia gravidă la spital pentru naștere, de asemenea este foarte recomandabilă Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, deoarece ajută atât mamei, cât și pruncului pe care-l va naște ;
  - spovedania mai este recomandată și atunci când creștinul pleacă într-o călătorie îndelungată ;
  -  Sfânta Spovedanie este fundamentală atunci când doi tineri se căsătoresc. De aici vine succesul său insuccesul în casnicie. Dacă doi tineri pășesc cu dreptul în căsnicie, adică spovedindu-se curat, din copilărie, înainte de cununie și totodata se și împărtășesc, va fi bine pentru viitorul lor. Aceia ce nu se spovedesc înainte de cununie, fac un mare păcat și se lipsesc de un mare dar de la Dumnezeu.



Spovedania nu trebuie făcută formal



   Există o mulțime de oameni care nu sunt conștienți de actul Spovedaniei sau nu sunt sinceri și merg și ei, de ochii lumii sau dintr-un reflex condiționat, la preot să se spovedească. Ajungănd la preot nu spun mai nimic, nu au nici o căință pentru greșelile pe care le-au făcut, nu realizează că sunt în fața lui Dumnezeu și că se petrece o Taină mare în acel moment. Acei oameni merg la Spovedanie dintr-un formalism și se spovedesc formal. Efectul este același, deoarece se cunoaște că atunci când te ostenești primești un rezultat, pe loc sau mai târziu. Iar dacă nu te ostenești real, ci te faci doar că te ostenești, cazi în păcatul vicleniei, al șireteniei. Pe om poți să-l înșeli, însă pe Dumnezeu niciodată.

  De aceea, pentru cei care nu sunt sinceri și nu sunt dispuși pentru o Spovedanie cu căința și sinceritate, este recomandabil, deci mai bine, să nu se spovedească în acel moment .

  Spovedindu-se în acest fel, nu primesc nici iertare de la Dumnezeu și în plus păcătuiesc pentru acel formalism de ochii lumii. În asemenea situație se găsesc și acei creștini care merg la biserică regulat, însă fără nici o simțire duhovnicească. Esența Spovedaniei și efectul ei nu constă într-o spovedanie regulată și stereotipă, ci dimpotrivă într-o Spovedanie spontană,  ieșită din adăncul inimii, cu multă durere și părere de rău.

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu !





Gazduire web oferita gratuit de HostVision